Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия

Hidra cu două capete a schismei ucrainene și Ortodoxia mondială

Hidra cu două capete a schismei ucrainene și Ortodoxia mondială
Versiune pentru tipar
8 mai 2019 14:39

Articolul președintelui Departamentului pentru relațiile externe bisericești al Patriarhiei Moscovei mitropolitul de Volokolamsk Ilarion a fost publicat de către portalul web ortodox „Iisus”.

Pe 6 mai se împlinesc patru luni din momentul când Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu a semnat „tomosul” privind autocefalia „Bisericii Ortodoxe a Ucrainei”, potrivit căruia conducător al structurii noi create a fost numit Epifanie Dumenko, primind titlul de „mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine”. Patriarhul Bartolomeu a expediat o scrisoare Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, cerând recunoașterea acestei structuri drept Biserica Ortodoxă canonică a Ucrainei în locul Bisericii Ortodoxe din Ucraina aflată sub oblăduirea Preafericitului mitropolit Onufrii al Kievului și al întregii Ucraine.

În ultimele patru luni, nici o Biserică Ortodoxă Locală nu a recunoscut fapta Patriarhului Bartolomeu pe care acesta a săvârșit-o cu încălcarea flagrantă a canoanelor bisericești. Mai multe Biserici și-au declarat oficial dezacordul față de această faptă, au reconfirmat nerecunoașterea legalizării schismaticilor și susținerea Bisericii Ortodoxe canonice din Ucraina condusă de mitropolitul Onufrii. Unele Biserici au luat timp să cerceteze situația creată. Dar nici una nu a sprijinit această nelegiuire. De ce?

În primul rând, toată lumea cunoaște că Biserica Ortodoxă din Ucraina îi cuprinde pe majoritatea credincioșilor ortodocși din Ucraina. Aceasta are aproape 13 mii de parohii, peste 200 de mănăstiri și milioane de credincioși. Anume ea, și nu un grup de schismatici care a primit acum legitimarea din partea Patriarhului Bartolomeu, este singura Biserică canonică a Ucrainei, așa cum nu o singură dată a declarat public însuși Patriarhul Bartolomeu, ultima dată - în ianuarie 2016, în cadrul Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Locale.

În al doilea rând, anume Biserica Ortodoxă din Ucraina condusă de Preafericitul mitropolit Onufrii este Biserica Ortodoxă națională a Ucrainei. Ea nu este „biserică a Rusiei”, așa cum încearcă să o eticheteze P. A. Poroșenko, care urmează să părăsească funcția de președinte. Membrii săi sunt cetățeni ai Ucrainei, născuți și crescuți în propria țară, având un pașaport ucrainean și care își iubesc patria. Centrul ei administrativ nu este la Moscova, ci la Kiev. Contrar afirmațiilor lui Poroșenko, rugăciunile în Biserica din Ucraina nu sunt înălțate pentru autoritățile ruse și nu pentru armata rusă, ci pentru autoritățile ucrainene și pentru armata ucraineană. Biserica Ortodoxă din Ucraina se autoadministrează și dispune de toate drepturile care îi permit să fie Biserică națională a țării sale. Există o legătură duhovnicească și istorică a ei cu Patriarhia Moscovei, încă din vremurile Rusiei Kievene, dar ea nu are nicio dependență față de Moscova, nici de ordin administrativ, nici financiar și nici sub orice altă formă.

În al treilea rând, știm cu toții că această comunitate schismatică, care a fost legalizată acum de Patriarhul Bartolomeu, este un conglomerat alcătuit din două grupări și nici una dintre acestea nu a avut ierarhie canonică în momentul recunoașterii de către Constantinopol. O grupare, așa-numita „Patriarhie a Kievului”, este condusă de un om al cărui excomunicare din Biserică a fost recunoscută de toate Bisericile Locale, inclusiv de Constantinopol. Celălalt grup ține de un episcop al Bisericii Rusești, oprit de la slujire, și de o persoană care nu numai că nu a avut hirotonie întru episcop, ci nici preot nu a fost hirotonit. În popor acești oameni sunt numiți „samosviatî” sau impostori. Recunoașterea acestei ierarhii false a fost realizată fără o cercetare cuvenită a felului în care dânsa a apărut și chiar fără o re-hirotonire formală, ci printr-un singur act de voință al Patriarhului Bartolomeu.

În al patrulea rând, chiar și după primirea „tomosului” comunitatea schismatică continuă să demonstreze abateri grave de la normele canonice și încălcarea tuturor regulilor bisericești. Această comunitate care se autonumește „Biserica Ortodoxă a Ucrainei” are doi conducători care dețin aproape aceiași titulatură. Unul este numit „mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine”, celălalt este „patriarhul Kievului și al întregii Rusii-Ucraine”. Primul este pentru utilizare în exterior, iar cel de-al doilea - în interior. Anume cel de-al doilea, nu primul, controlează „Mitropolia Kievului”. Iată declarația sa recentă: „BOaU este recunoscută oficial de Patriarhul Ecumenic. Dar în Ucraina există Patriarhia Kievului. Pentru că nu suntem mulțumiți cu statutul de mitropolie. Avem mai mult de 25 de ani ca patriarhie. Și poporul i-a ales pe patriarhi. Eu sunt cel de-al treilea patriarh. Iar înainte de mine au fost patriarhul Vladimir, patriarhul Mstislav. Patriarhii au fost! Iată de ce pentru Ucraina reprezentăm o patriarhie. Iar pentru lumea exterioară, adică pentru lumea ortodoxă, noi suntem Mitropolia Kievului”. Poate oare o asemenea hidră cu două capete să fie recunoscută de vreo Biserică Ortodoxă Locală?

În al cincilea rând, schisma demonstrează o totală inconsistență spirituală și canonică. Pozițiile exprimate de „tomos” sunt supuse unei interpretări ambigue și nu sunt executate. De exemplu, „tomosul” stipulează că „Biserica Ortodoxă a Ucrainei” nu poate include parohii din afara Ucrainei. Cu toate acestea, din punctul de vedere al falsului patriarh Filaret Denisenko, aceste parohii pot să nu părăsească așa-numita „patriarhie a Kievului”: „Nu le putem forța, dar nici nu le putem respinge. Deoarece ele nu vor să se îndepărteze de noi, le considerăm ca fiind ale noastre”. O hidră cu două capete nu poate avea decât o cantabilitate în partidă dublă. Pentru consumatorul intern rămâne „patriarhia Kievului” cu o rețea de „parohii” aflate în străinătate, iar pentru cei din afară – „mitropolia Kievului” deja fără acestea.

În al șaselea rând, cu sprijinul autorităților care au pierdut rușinos alegerile a fost lansată o campanie – și care încă nu a fost oprită - de ocupare cu forța a lăcașelor Bisericii Ortodoxe canonice din Ucraina de către schismatici. Această ocupare are loc prin utilizarea metodelor coercitive: oameni mascați dau buzna în biserică, îi bat pe credincioși, îi alungă pe ei și pe preot din clădire și se declară proprietari de drept. Cum ar trebui să reacționeze Ortodoxia mondială la această nelegiuire? Anume așa cum ea a reacționat deja în persoana patriarhilor al Alexandriei Theodor, al Antiohiei Ioan și al Ierusalimului Teofil , care s-au adunat în Cipru și împreună cu Arhiepiscopul Ciprului Hrisostom ”au făcut apel către toate părțile implicate să conlucreze, pe de o parte, la realizarea unității euharistice care reprezintă plinătatea Bisericii în Iisus Hristos și, pe de altă parte, pentru protejarea credincioșilor, sfintelor lăcașe și a mănăstirilor de atacuri și orice acte de violență, de oriunde ar proveni ele sau oricare ar fi fost cauzele și motivele care le generează”.

Luând această decizie fără precedent de a legaliza schisma ucraineană, Patriarhul Bartolomeu a mizat pe faptul că arhiereii Bisericii canonice se vor alătura structurii create de el și că această structură va fi recunoscută de către Bisericile Ortodoxe Locale. Însă nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, „blitzkrieg-ul” a eșuat. În loc să vindece schisma, Patriarhul Bartolomeu doar a aprofundat-o, provocând prin acțiunile sale, pe bună dreptate, o reacție negativă în sânul Ortodoxiei mondiale. Și dacă anterior, fiind "primul între egali", el putea juca un rol de coordonare și consolidare în familia Bisericilor Ortodoxe Locale, în prezent, declarându-se „primul fără egali”, el, în calitate de centru coordonator, s-a autodistrus.

Iată de ce este absolut firesc că Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale încep să caute noi formule de cooperare. Și primul semn este întâlnirea din Cipru a celor patru Întâistătători. Comunicatul final al întâlnirii afirmă: „După o informare făcută de Preafericitul Arhiepiscop al Ciprului Hrisostom cu privire la inițiativa sa de mediere, cei trei Întâistătători au aderat la aceasta, astfel încât Preafericirea Sa va continua această inițiativă spre folosul unității în Hristos a Bisericii Ortodoxe”.

Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că, în absența unui centru coordonator în persoana „primului între egali”, Bisericile Ortodoxe vor încerca să creeze un alt centru de cooperare. În condițiile când cel care este primul în Diptic practic s-a autoexclus și s-a autoizolat, mediator al eforturilor ortodoxe privind depășirea schismei și dezordinii poate deveni și cel de-l doilea, și cel de-al treilea, și cel de-al patrulea, și cel de-al zecelea – acela căruia Bisericile Ortodoxe Locale îi vor încredința această misiune pe motiv că posedă înțelepciunea și smerenia necesare pentru a o duce, fără a pretinde să dețină primatul și să domine.

În secolul V, când Patriarhul Constantinopolului Nestorius a căzut în erezie, Patriarhul Chiril al Alexandriei, în timpul celui de-al III-lea Sinod Ecumenic, a avut un rol decisiv în lucrarea de condamnare a acestei erezii. Și când, în secolul al XV-lea, Patriarhul de Constantinopol a sprijinit unirea cu Roma, ceilalți Patriarhi din Răsărit nu au recunoscut acest act. Acum, când Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu s-a pomenit de partea schismei, Ortodoxia mondială nu a rămas în nici un caz decapitată. Conducătorul Bisericii Ecumenice nu a fost niciodată Patriarhul Constantinopolului. Acesta a fost și rămâne Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Și dacă în tradiția catolică exista concepția potrivit căreia Papa ar fi fost vicar al lui Hristos, reprezentantul Său pe pământ, din contra, în tradiția ortodoxă o asemenea concepție nu a existat niciodată.

„De vreme ce o persoană este supusă morții și nu poate fi capul permanent al Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos Însuși, fiind Cap al Bisericii, o cârmuiește prin intermediul Sfinților Părinți”. Acestea au fost cuvintele sub care, în anul 1723, au semnat patru Patriarhi din Răsărit – cel de Constantinopol, de Alexandria, de Antiohia și cel al Ierusalimului. Iar în 1895, oferind un răspuns la chemarea Papei Leo al XIII-lea, Sinodul Bisericii Constantinopolului a declarat: „...Făcând referire la Sfinții Părinți și la Sinoadele Ecumenice ale Bisericii din primele nouă secole, ne convingem că episcopul roman nu a fost niciodată considerat cel mai mare conducător și cap infailibil al Bisericii, și că oricare episcop este capul și Întâistătătorul Bisericii sale, care este supusă doar actelor sinodale și deciziilor Bisericii Universale, fiind singura infailibilă, și în nici un caz n-a fost, după cum arată istoria Bisericii, vreo excepție de la această regulă pentru episcopul roman. Unicul veșnic Atotstăpânitorul și Conducătorul nemuritor al Bisericii este Domnul nostru Iisus Hristos”.

Actualul Patriarh al Constantinopolului s-a dezis, de fapt, de la adevărul de credință ortodoxă exprimat explicit în aceste texte și se autoconsideră drept singurul cap infailibil al Bisericii Ortodoxe, care are dreptul de a primi apel de la oricare dintre Bisericile Locale, să se amestece în viața lor, să judece și să rânduiască treburile lor, la propria discreție și samavolnicie. Însă experiența tristă a intervenției sale inopinate în situația ucraineană a arătat următoarele: respectând pe deplin instituțiile existente care decurg din supremația onoarei, conform Dipticului, Plinătatea Ortodoxiei mondiale respinge acest exces de putere al Patriarhului Constantinopolului, la fel cum în trecut ea a respins, în mod consecvent, încercările anumitor ierarhi să-și atribuie prerogative care nu le aparțineau.

Schisma rămâne ca atare o schismă, iar Ortodoxia, prin încercările suferite, devine doar mai puternică. Acest lucru este demonstrat de exemplul Bisericii Ortodoxe din Ucraina care astăzi înaintează pe calea mărturisirii, cu mult calm și curaj, făcând față provocărilor venite atât din afară, cât și din interior. Și pentru fapta eroică de a apăra adevărul ea se bucură de un sprijin puternic din partea Bisericilor Ortodoxe Locale și anume acest sprijin consolidat va contribui, în cele din urmă, la vindecarea schismei ucrainene.

Serviciul de comunicare al DREB/Patriarchia.ru

Materiale la temă

Митрополит Будапештский Иларион: Ватикан уступил либералам в вопросе однополых пар [Interviuri]

Отношения Московского и Константинопольского Патриархатов в 1960-е — начале 1970-х годов по материалам архива Отдела внешних церковных связей [Articol]

Патриарх Варфоломей повел себя крайне непоследовательно [Articol]

Учреждение автокефалии: канонический аспект [Articol]

Комментарий Службы коммуникации ОВЦС в связи с выступлением Патриарха Константинопольского Варфоломея на Конференции по вопросам мировой политики в Абу-Даби [Documente]

Выступление председателя ОВЦС митрополита Волоколамского Антония на заседании Совета безопасности ООН [Articol]

ЖУРНАЛЫ Священного Синода от 7 июня 2022 года [Documente]

Митрополит Волоколамский Иларион: Русская Православная Церковь получила автокефалию законным путем [Interviuri]

Епископ Бачский Ириней: По-настоящему страшно молчание постхристианского Запада о гонениях против Украинской Православной Церкви [Interviuri]

Патриарх Варфоломей повел себя крайне непоследовательно [Articol]

Пиррова победа украинских властей: борьба против Украинской Православной Церкви [Articol]

Циркулярное письмо управляющего делами Московской Патриархии о молитвенном поминовении архиереев и клириков Украинской Православной Церкви, в узах пребывающих [Documente]

Критика чрезмерной икономии Константинопольского Патриархата по отношению к раскольникам, составившим «Православную церковь Украины» [Articol]

Патриаршая проповедь в день памяти святителя Петра после Литургии в Успенском соборе Московского Кремля [Patriarhul : Predici]

Циркулярное письмо управляющего делами Московской Патриархии о молитвенном поминовении архиереев и клириков Украинской Православной Церкви, в узах пребывающих [Documente]

Учреждение автокефалии: канонический аспект [Articol]

Протоиерей Николай Балашов: Московский Патриархат поддерживает намерение Иерусалимской Церкви способствовать соборному обсуждению проблем, имеющихся в мировой православной семье [Articol]

Отношения Московского и Константинопольского Патриархатов в 1960-е — начале 1970-х годов по материалам архива Отдела внешних церковных связей [Articol]

Епископ Бачский Ириней: По-настоящему страшно молчание постхристианского Запада о гонениях против Украинской Православной Церкви [Interviuri]

Патриарх Варфоломей повел себя крайне непоследовательно [Articol]